Picioarele sunt lungi, negre, iar gâtul este subțire și grațios, ceea ce conferă păsării o apariție elegantă, mai ales când stă nemișcată în apă sau își ia zborul cu bătăi lente și line ale aripilor.

• Habitat și distribuție

Lopătarul preferă habitatele umede: lacuri puțin adânci, bălți, lagune, estuare, stufărișuri și zone mlăștinoase. În România, cele mai importante locuri de cuibărit și hrănire sunt în Delta Dunării, în special în zonele mai liniștite, izolate de activități umane intense. De asemenea, mai poate fi observat și în lunca Dunării sau în alte zone umede din sudul țării, în timpul migrației.

Este o specie migratoare. Iernează în sudul Europei, nordul Africii și în regiunile tropicale ale Africii. Se întoarce în România primăvara, în lunile aprilie-mai, și pleacă înapoi în toamnă.

• Hrănire și comportament

Lopătarul are un mod unic de a se hrăni: își plimbă ciocul prin apă într-un arc semicircular, simțind prada cu terminațiile sensibile ale ciocului. Dieta sa este formată din pești mici, amfibieni, insecte acvatice, larve și crustacee. Hrănirea are loc în ape puțin adânci, unde se deplasează încet și constant, agitând ușor apa cu ciocul deschis.

Este o pasăre sociabilă, care trăiește și cuibărește în colonii, adesea alături de stârci, egrete și cormorani. Are un comportament relativ pașnic, dar devine mai vocal în timpul sezonului de reproducere.

• Reproducere

Lopătarul începe sezonul de cuibărit în luna mai. Își construiește cuibul în stuf, pe insulițe plutitoare sau în arbori izolați din zonele umede, folosind crengi, iarbă și frunze. Femela depune între 3 și 5 ouă, pe care le clocește împreună cu masculul timp de aproximativ 24 de zile. Puii sunt îngrijiți de ambii părinți și devin zburători după 6-7 săptămâni.

• Conservare și importanță ecologică

Lopătarul este o specie protejată în Europa, inclusă în Anexa I a Directivei Păsări a Uniunii Europene. În trecut, populațiile au suferit un declin semnificativ din cauza distrugerii habitatelor și poluării, însă măsurile de conservare și protejare a zonelor umede au dus la o redresare parțială.

În România, menținerea unui mediu acvatic sănătos este vitală pentru această specie. Lopătarul este un indicator ecologic al calității apelor și al echilibrului trofic în ecosistemele acvatice.

Elegant și enigmatic, lopătarul ne reamintește cât de importante sunt zonele umede nu doar pentru faună, ci și pentru echilibrul ecologic al întregii regiuni. Protejarea acestor habitate este cheia pentru păstrarea unei biodiversități autentice și vibrante.

The post Ce stim despre Lopatar? first appeared on Analitica.ro.